Consumul de pepene roșu poate dăuna grav sănătății. Avertismentul unui nutriționist: „O idee excelentă, dacă vrei să te mai îngrași un pic”

Consumul de pepene roșu poate dăuna grav sănătății. Avertismentul unui nutriționist: „O idee excelentă, dacă vrei să te mai îngrași un pic”
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 10/08/2022, 18:57
Actualizat: 10/08/2022, 19:00

Valentin Bunea, fondator al unui program de nutriție, a analizat numărul de calorii și cantitatea de zahăr care se regăsesc în pepenii roșii. Studiul său vine în contextul în care mulți oameni mănâncă fructe, în general, fiind convinși că se hrănesc sănătos și nu se îngrașă, făcând o adevărată cură de pepene roșu, mai ales vara.

În realitate, însă, dieta cu pepene roșu ne poate aduce kilograme în plus, scris Valentin Bunea pe contul său de Facebook, „Body Engineering”.

„A venit vara, vrei să ții o «cură» cu pepeni pe ultima sută? Este o idee excelentă dacă vrei să te mai îngrași un pic. Și nici nu ai plecat la «all inclusive». O sută de grame de pepene vine cu 7 grame de carbohidrați digestibili. Adică o combinație de glucoză și fructoză. Dar cine mănâncă doar 100g?”, își începe pledoaria.

El ne reamintește că zahărul extras din trestie de zahăr / sfeclă de zahăr conține tot un mix de glucoză și fructoză. Atât fructele cât și trestia de zahăr sau sfecla de zahăr înglobează energie solară și o transformă în energie chimică. Adică doar pentru că zahărul din pepene este „natural” și neprocesat nu înseamnă că l-am mâncat și dispare în eter. Zahărul din fructe reprezintă tot energie, scrie acesta pe rețeaua de socializare.

„Prima legea a termodinamicii este valabilă și pentru homo sapiens. Dacă ai depășit cantitatea de energie necesară într-o zi atunci acea energie va rămâne «captivă» în corp sub formă de grăsime (sau glucoză în ficat sau în mușchi). Dacă necesarul tău zilnic este 2.000 de calorii și ai mâncat 2.300 atunci diferența de 300 de calorii va rămâne depozitată în corp. Nu contează că ai mâncat KFC cu cola de 2.300 de calorii sau pește oceanic, cu salată de la țară cu ulei de măsline organic, avocado BIO și goji din Tibet tot de 2.300 de calorii. Dacă vei depăși necesarul energetic zilnic, atunci te vei îngrășa. În egală măsură, dacă ai mâncat mai puțin de 2.000 de calorii atunci în ziua respectivă automat vei fi slăbit”, a mai precizat nutriționistul.

Un pepene de 4,5 kg vine cu 300 g de zahăr „natural”

Revenind la pepenii roșii, Valentin Bunea precizează că un asemenea fruct, în greutate de 4,5 kg, de exemplu, vine cu 300g de zahăr „natural”, practic echivalentul a 20 de linguri de zahăr bio, brun, brut, organic.

„Dacă pui într-un blender 300g de pepene, și câteva linguri de zahăr și bei sucul corpul nu are cum să își dea seama care este glucoza și fructoza sănătoasă din pepene și care este glucoza și fructoza «nocivă» din zahăr. Nu le metabolizează diferit. Nu are cum. Dacă vrei să slăbești. Poate are sens când spun că poate nu este o idee înțeleaptă să mănânci zahăr cu lingura”, afirmă Bunea.

„Pepenele roșu spală rinichii”

Valentin Bunea mai demontează un mit… și anume acela că pepenele roșu spală rinichii.

„Pentru că pepenii sunt 95% apă” – în realitate pepenii au 91,5% apă, 7% zahăr și restul fibre. Cine vrea să «spele rinichii», să încerce să mănânce 1 kg de roșii sau de castraveți, ele sigur au 95% apă. Sau chiar, de ce să nu, hai «să spălăm rinichii» cu apă de izvor. La ultima verificare apa era 100% apă”. spune el.

O felie de pepene pe zi nu este o problemă

„Știm foarte bine că există foarte multe persoane care vor mânca în fiecare zi timp de 2 luni câte un pepene măricel, de 4,5 kg să zicem, (pe lângă mâncare cel mai probabil). În 60 de zile pot ajunge în corp aproape 17 kg de zahăr. O felie de pepene pe zi nu este o problemă”, afirma Valentin Bunea.

El ne arată și ce impact poate avea un pepene pe zi pentru o persoană sedentară cu niște kilograme în plus: „corpul uman va folosi o mică parte din glucoza din «zahărul natural», dar fructoza va fi transformată aproape integral de ficat în trigliceride, adică în grăsime. Excepția: ficatul sportivilor de performanță care fac antrenamente intense poate converti integral fructoza în glucoză”.

Pepene= ficat gras

„O mică parte din acele trigliceride (picături de grăsime) vor rămâne în ficat (ficat gras / steatoză hepatică non-alcoolică) iar restul vor fi transportate de autobuzul denumit colesterolul VLDL în adipocite (celulele de grăsime din grăsimea subcutanată). Dacă celulele tale de grăsime de sub piele sunt pline atunci aceste trigliceride vor fi depozitate între organe (grăsime viscerală) iar dacă nu mai este loc în cavitatea abdominală în organe (grăsimea ectopică). Fructoza din pepene este transformată de ficat în trigliceride. Trigliceridele sunt transportate către adipocite prin sânge de ”autobuzul” VLDL. Odată marfa lăsată la destinație, particulele VLDL se transformă în LDL timp de 48h până sunt reciclate de ficat. În plus, cu cât circulă mai multe trigliceride prin sânge cu atât nr. de ”autobuze” HDL (colesterolul bun cum i se mai spune) este mai mic. Generic vorbind, Colesterol total = HDL + LDL + VLDL și iată cum te poți trezi după 2 luni de mâncat «light» cu un nivel crescut de colesterol”, scrie Bunea.

Pepene = grăsime pe artere

Nutriționistul atrage atenția că un consum de cantități mari de pepene roșu înseamnă valuri mari de insulină, o substanță pro-inflamatoare.

„Autobuzele VLDL si cele LDL rezultate mai sus au diametru mic și oxidează mult mai repede decât cele HDL și LDL cu diametru mare (normale). Inflamație + particule oxidate (aterogene) înseamnă mediul optim pentru dezvoltarea bolilor cardiovasculare”, este avertismenul său.

Pepene= acid uric

„În urma transformării fructozei în trigliceride rezultă un compus chimic rezidual numit acid uric. Exact ai citit bine, dacă exagerezi cu pepenii poți vedea impact negativ în mai mulți markeri metabolici. Nu mă crezi? Anul viitor poți să te duci să te testezi înainte și după 2 luni de pepeni”, a scris Valentin Bunea pe Facebook.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale